Calatori catre Cer – Poveste terapeutica pentru copii despre moarte

Era o dimineață frumoasă de septembrie. Tim și mama lui se îndreptau către bibliotecă. 

Deodată, o rafală de vânt îi suflă șapca de pe cap băiețelului, lăsându-l zgribulit. 

-Astăzi primim o veste importantă, îi spune mama puțin neliniștită. 

Tim este un băiețel roșcovan, vesel și foarte vorbăreț. 

Îi plac foarte mult cărțile cu povești și de aceea, mama sa îl duce în fiecare vineri la bibliotecă pentru a-și alege cărți noi și a le returna pe cele deja citite. 

Ajunși acolo, bibliotecara îl salută pe băiețel și îi spune:

-Este un gest frumos, Tim! De fiecare dată aduci cărțile la timp. Știi, mulți copii nu vor să mai înapoieze cărțile după ce le-au citit. 

-Mulțumesc, doamnă Lu! Trebuie să le aduc. Eu doar le împrumut, nu le cumpăr. Așa că le citesc, am grijă de ele și le aduc înapoi. 

 

Mergând pe culoarele bibliotecii unde se aflau mii de cărți, mama sa îl zărește pe tatăl lui Tim. Acesta era agitat și îi căuta disperat pe amândoi. Când i-a găsit, au plecat degrabă spre casă. 

Tim nu înțelegea ce se întâmplă. Nu a apucat să-și aleagă nicio carte. Ba mai mult, tatăl lui i-a spus ceva la ureche mamei sale, care a tulburat-o pe loc. Aceasta începuse să plângă. 

Era o veste foarte tristă. Bunica lui Tim părăsise această lume. 

Toți din familie erau îmbrăcați în haine de culoare neagră, lăcrimau și povesteau lucruri frumoase despre bunica. 

Băiețelul era foarte trist și furios. Nu a vrut să vorbească cu nimeni timp de o săptămână. 

Avea foarte multe întrebări fără răspuns, dar nu voia să-i supere pe părinți, cerându-le explicații. 

 

Într-o seară, mama sa îl întreabă:

 

-Dragul meu, ce te supără? Vrei să vorbim puțin despre ce s-a întâmplat? 

-Mami, eu mă gândeam să luăm o carte, vreau să aflu totul despre locul ăsta nou. Vreau să știu… unde e bunica acum? Și de ce nu o mai pot vedea? 

Am vrut să îi spun că o iubesc și că îmi va fi dor de ea, dar nu știu cum. Unde plecăm când plecăm de tot? Asta vreau să știu, mami!

-Te referi unde plecăm atunci când murim? 

-Da, atunci. 

-Ia loc, Tim. Și hai la mine în brațe, puiule! De data aceasta, o să-ți spun eu o poveste. 

-Ai văzut că cerul are mulți nori, mai ales în timpul zilei? 

-Da. 

-Acei nori călătoresc tot timpul. 

-Tot timpul? 

-Da, tot timpul. 

Se supără câteodată și atunci plouă, dau fulgi de zăpadă și atunci deapănă amintiri, sunt veseli și atunci lasă soarele să ne încălzească. Însă tot timpul călătoresc. 

Ei bine, oamenii sunt ca norii. Câteodată se supără, câteodată sunt veseli, câteodată deapănă amintiri, câteodată dezamăgesc, dar întotdeauna ei călătoresc. Către Cer. 

Dumnezeu oferă această călătorie oamenilor atunci când consideră că sunt pregătiți, pentru a descoperi fericirea fără sfârșit. 

M-ai întrebat unde este bunica acum. Ei bine, bunica a câștigat un bilet în călătoria sa către Cer. 

Nu știm niciodată când va fi această călătorie, dar știm cum putem să ne câștigăm biletul către ea. 

-Și cum putem câștiga acest bilet? 

-Prin iubire. 

Cu cât oferim mai multă iubire și ne arătăm grija față de ceilalți, cu atât vom fi mai siguri că atunci când va veni timpul să călătorim către Cer, vom descoperi fericirea fără sfârșit. 

-Dar cum pot să mai vorbesc acum cu bunica? Ea a plecat și nu o mai pot vedea. 

-Ea a plecat de lângă noi, dar nu și iubirea ei pentru tine. Poate că nu o mai poți vedea, auzi sau simți, dar o poți iubi în continuare, pentru că la fel face și ea. 

Iubirea nu are limite. 

Este singurul sentiment care cunoaște drumul înapoi către viață și după ea.