Eu sunt COVID-19 și vreau să-ți transmit un mesaj. 

Îmi pare rău că am apărut așa pe neașteptate, nici măcar nu te-am salutat. 

Dar, pesemne că dacă o făceam, tu nu m-ai fi privit în ochi, pentru că aveai treabă pe telefon, așa cum se întâmplă de fiecare dată când întâlnești o persoană nouă. 

Friend request sent rezolvă orice problemă. Dar nu și cea de acum. 

Uite că reușim să ne cunoaștem cu adevărat. Uite că reușim să dăm mâna. 

Atingere. Afecțiune. Astea sunt lucruri pe care acum o lună le luai în râs când copilul tău cerșea un strop de atenție prin faptul că arunca cu lucruri prin toată casa. 

A, e copil, are energie. Și asta e adevărat. Până când aruncă cu lucruri în tine. Tot energie se cheamă sau nimereală? E fix la țintă, îți spun eu. 

Partenerul tău de viață nu mai are chef de nimic? Nu e lipsa afecțiunii, nici pe departe… Are nevoie de jocuri noi pe telefon. 

Trimite-i un link, vezi dacă se rezolvă problema. 

Link = legătură, te-ai prins? Refă-o, dar nu virtual. REAL. REAL.

Eu privesc toate aceste lucruri de la geam. Tu nu mă vezi. De fapt, nimeni nu mă vede. Ce ciudat… Mă simt la fel ca voi toți când vă întâlniți. 

Chiar dacă vă îmbrățișați, nu vă atingeți sufletele. Chiar dacă vă pupați, nu vă uniți. 

Eu vorbesc prin oameni. 

Sunt tatăl tău, cel căruia nu i-ai mai telefonat de la Crăciun, deși zilnic ești cu telefonul în mână. 

Sunt mama ta, cea căreia îi vorbești mai mult, dar o și critici mai mult atunci când te ceartă. Ea îți poartă de grijă așa cum știe ea, dar grija ei te enervează. 

Sunt soțul tău, soția ta care te ajută prin casă de bunăvoie, dar subliniază orice greșeală atunci când apare, de plictiseală probabil, cine știe… 

Sunt copilul tău care deși nu s-a născut virtual, el trăiește în online mai mult ca oricând și atunci când te vede în realitate nu mai știe cum să reacționeze sau cât să reacționeze. 

Sunt bunicul tău, bunica ta care îți păstrează mereu ceva bun în cămară, special făcut pentru tine, chiar dacă îi vizitezi de două ori pe an. 

Sunt fratele, sora, unchiul, mătușa, verișoara, verișorul și prietenul ăla pe care îl critici pe ascuns și îl judeci, dar când are probleme imediat reacționezi. 

Eu văd toate astea peste tot în lume. Și atunci mi-am zis că nu are rost să mă prezint, ci să intru direct pe scenă. 

Uite! Mă vezi? Măcar pentru o secundă, mă vezi? Mă auzi? Mă simți? 

 

Doar dacă îți fac rău mai ești capabil să faci asta. Doar dacă te întrerup brusc din activitatea ta veșnic importantă, vei reacționa la acest breaking news.

Eu sunt COVID-19 și vreau să-ți transmit un mesaj:

 

Oprește-te din căutări! Împlinirea este chiar la tine acasă. Faptul că eu m-am băgat cu bocancii în viața ta, a fost ca să-ți arăt noroiul din tine: 

 

Invidia, veșnica nemulțumire, iubirea condiționată, batjocura față de natură și de semenii tăi. 

 

Eu nu apar pe niciun dispozitiv digital. Poți găsi informații și chiar vedea semne ale mele, dar nu mă poți vedea. 

 

Eu sunt ca sufletul tău. Nu mă vezi, nu mă auzi, dar mă simți. Și atunci când doare, doare tare! 

Nu am vrut să îți fac rău, dar doar așa mă mai puteai băga în seamă. 

Oprește-te din căutări! Tot ce contează în viață e binele pe care-l oferi altora, energia pozitivă, iubirea. 

Fii prezent în viața ta și a celorlalți! Nu mai hoinări printre dorințe neîmplinite. Fericirea e lângă tine. 

Ridică-ți privirea și nu mai ocoli aleea bunăvoinței!

Deschide-ți sufletul și zâmbește cu adevărat lumii! 

Doar atunci când te vei întoarce la ceea ce contează cu adevărat, vei simți că trăiești sănătos. 

Altfel, vei ajunge un actor ca mine. Invizibil, rău, singuratic și… bolnav DE SINE.