Madame M. – Tu nu faci nimic! Eu fac totul!

Madame M. se tot gândește de câteva zile la relația cu soțul ei. Își bea ceașca zilnică de vișinată și în timp ce la TV rulează o emisiune culinară, gândul îi zboară la viitor. 

Ce se va alege de noi la bătrânețe dacă el îmi spune în fiecare zi:

Ești urâtă! 

Fă-mi de mâncare! 

Repară tu chiuveta! 

Dacă nu te duce capul… 

Mă uit la cei doi amorezi pe care îi găzduim de vreo doi ani. Fiul meu și nora mea. E clar că stau cu noi să își poată strânge bani pentru o locuință. Și înțeleg sacrificiul. Ne împiedicăm unii de alții prin casă și ne „iubim”. Mi-s dragi, dar nu mă lasă să îmi văd telenovela. 
Și, totuși, iubirea lor e altfel. Chiar dacă sunt la început. Au limite clar definite. Tu faci asta, eu ailaltă, tu faci de mâncare, eu spăl vasele, ascult ce ai de spus și nu ridic tonul, facem echipă în orice problemă, dacă nu sunt de acord cu ceva, nu înseamnă că nu te mai iubesc. 
Aaa, și să nu uit de „Te rog!”, „Dacă vrei” și „Mulțumesc”. 
Îi aud tot timpul spunându-și astea. Parcă aș fi în casa regală, la o cină festivă, ori poate am crescut eu în mahala?
Dar să revenim. Într-un moment de nervi îi zic soțului meu:
– Tu nu faci nimic! Eu fac totul! 
Iar el îmi spune: 
– Bravo! Așa să faci în continuare! 
Îmi vine să turbez, dar îmi aduc aminte zâmbetul lui Matei. Îmi place când îmi aduce colete. Colete cu fericire, spune el. 
Eu doar visez. Mă apropii de 50, simțurile mă lasă ușor și mă trezesc în miez de noapte cu un sforăit puternic. 
Asta e viața mea. 
Mă întorc la TV. A început! Lalala… E o poveste indiană super mișto. 
El intră pe ușă. 
– Ce faci, nevastă? Acasă? 
– Da… 
– Ai făcut ceva de mâncare? 
– Nu. De băut. 

Varianta AUDIO a articolului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Iti multumesc ca ai accesat acest articol! Pentru a-l putea vizualiza si a-mi sustine munca, te rog dezactiveaza ADBLOCK. Multumesc si spor la citit!

error

Ți-a plăcut ce ai citit? Distribuie pe rețelele sociale să se bucure și alte persoane.